Categorie: Deserturi de Crăciun

  • Conuri de pin din pandișpan cu cacao și ciocolată – desert rapid

    Conuri de pin din pandișpan cu cacao și ciocolată – desert rapid

    Aceste conuri de pin sunt un desert ușor de pregătit, crocant și aromat. Perfect pentru momentele când vrei ceva dulce, dar rapid. Combinația de cacao, ciocolată și fulgi de migdale le face irezistibile, iar laptele le leagă într-o textură fină.

    Mod de preparare:

    1. Mărunțim pandișpanul de cacao până obținem o compoziție fină, ușor modelabilă.
    2. Combinăm compoziția de pandișpan cu laptele și formăm baza conului de pin.
    3. Luăm fiecare ful de migdale și formăm acele conului.
    4. Dăm conurile la frigider sau la congelator pentru 20-30 de minute, ca să se întărească.
    5. După ce s-au răcit, scufundpm conurile în ciocolata topită.
    6. La final, presărăm puțin zahăr pudră pentru efectul de zăpadă.

    Recomandări:

    ∗ Se pot servi imediat după ce s-au răcit sau după câteva ore la frigidr; sunt ideale pentru gustări sau ca desert de sărbători.

    ∗ Poți adăuga puțin cacao extra, scorțișoară sau esență de vanilie în pandișpan pentru aromă suplimentară.

    ∗ Dacă vrei connuri mai crocante, pune fulgii de migdale la cuptor 5-7 minute înainte de a-i încorpora.

    ∗ Se păstrează la frigider 2-3 zile, în cutie închisă ermetic.

    Ce face această reșetă specială

    Această rețetă de Conuri de pin este specială prin combinația blat pufos de cacao, gustul intens de ciocolată neagră, aroma fină de lapte și fulgii de migdale. Presărat cu zahăr pudră, desertul devine vizual atractiv și perfect pentru ocazii festive sau cadouri dulci.

    Idei de servire

    • Conurile de pin se servesc reci, simple sau cu fructe proaspete, sos de ciocolată sau sirop de arțar.
    • Sunt ideale pentru mese festive, deserturi de sărbători sau gustări dulci pentru copii și familie.

    Păstrare și depozitare

    · Conurile de pin se păstrează la frigider, până la 36 de ore.

    · Pentru a simți textura pufoasă, se recomandă scoaterea lor de la frigider, cu câteva minute înainte de servire.

  • Ciocolată caldă

    Ciocolată caldă

    Nu există nimic mai magic într-o zi friguroasă decât mirosul dulce al ciocolatei calde care umple casa.

    Este momentul perfect să te oprești din agitația zilei și să te așezi cu copiii lângă tine, cu ceașca aburind în mâini.

    Savurând, împreună, ciocolata caldă, râsetele copiilor și poveștile spuse în șoaptă fac ca fiecare clipă să fie de neuitat.

    Ciocolată caldă

    Mod de preparare

    1. Într-o cratiță, încălzește laptele împreună cu bețișorul de scorțișoară la foc mediu.
    2. Scoate bețișorul și adaugă treptat Nesquik și ciocolata, amestecând continuu.
    3. Adaugă un praf de sare și zahărul.
    4. Lasă să fiarbă aproximativ 5 minute, până se îngroașă puțin și se omogenizează complet.
    5. Toarnă în cești.

     

    Recomandări:

    ∗Poți ajusta cantitatea de ciocolată și zahăr după preferințe.

    ∗ Poți folosi cacao în loc de Nesquik.

    ∗ Poți adăuga un strop de esență de vanilie pentru un gust mai bogat.

    Topping

    Mod de preparare:

    1. Mixează: frișca, zahărul pudră și familia până obții o compoziție aerată și pufoasă, cu volum crescut.
    2. Servește imediat peste ciocolata caldă sau păstrează la frigider până la folosire.

    Recomandări:

    ∗ Folosește frișcă de 30% grăsime pentru un rezultat aerat și gustos.

    ∗ Nu mixa prea mult, ca să nu obții o compoziție prea fermă.

    ∗ Poți ajusta zahărul pudră după gust și cantitatea de vanilie după preferințe.

    Ce face această rețetă specială

    Această rețetă de ciocolată caldă este specială prin textura cremoasă și gustul intens de cacao. Este preparată din ingrediente simple, ușor de găsit și oferă un echilibru perfect între dulceață și aromă, fără a fi greoaie. Se prepară rapid și este ideală pentru zilele reci, când cauți o băutură caldă.

    Idei de servire

    • Ciocolata caldă se servește fierbinte, simplă sau cu frișcă, fulgi de ciocolată, scorțișoară ori bezele.
    • Se potrivește perfect alături de biscuiți, fursecuri sau ptăjituri, fiind ideală pentru zilele reci și momentele de relaxare.

    Păstrare și depozitare

    · Ciocolata caldă se păstrează la frigider până la 2-3 zile într-un recipient închis.

    · Pentru servire, se încălzește ușor pe aragaz sau la microunde, amestecând ușor pentru a-și păstra textura cremoasă.

  • Acadele de Crăciun

    Acadele de Crăciun

    Aceste acadele de Crăciun sunt un desert festiv, simplu și rapid, perfect pentru zilele de sărbătoare. Pline de culoare și aromă, aduc bucurie atât copiilor, cât și adulților. Transformă orice moment într-o mică sărbătoare acasă.

    Sunt o gustare sănătoasă, pe care toată familia o poate savura.

     

    Vezi această postare pe Instagram

     

    O postare distribuită de Liliana Desserts (@lilianaiacobm)

    Aluat

    Mod de preparare:

    1. Mixează untul cu zahărul pudră până obții o compoziție aerată.
    2. Adaugă oul și vanilia și amestecă bine, până se încorporează uniform.
    3. Încorporează treptat făina combinată cu praful de copt și sarea, cernute prealabil, până obții un aluat omogen.
    4. Împarte aluatul în două părți egale. Pe una o poți colora cu roșu pentru un efect festiv.
    5. Formează acadelele.
    6. Coace la 190° timp de 17 minute sau până devin aurii la margini.

    Recomandări:

    ∗ Nu frământa prea mult aluatul pentru a nu se topi untul.

    ∗ Dacă aluatul devine prea moale, dă-l la frigider 10-15 minute înainte de modelare.

    ∗ Cuptorul trebuie preîncălzit înainte de a coace acadelele.

    ∗ Dacă dorești acadele uniforme, cântărește aluatul și împarte-l în porții egale.

    ∗ Folosește hârtie de copt pentru a evita lipirea de tava cuptorului.

    ∗ Lasă spațiu între acadele, pentru că se extind în timpul coacerii.

    Ce face această rețetă specială 

    Aceste acadele de Crăciun sunt speciale prin culorile festive și aroma de vanilie și unt, care le fac perfecte pentru sărbători. Sunt rapide și simple de pregătit și pot fi adaptate ușor pentru copii.

    Faptul că le poți personaliza – forma, culoarea sau combinația de arome – le transformă într-un desert creativ, pe care întreaga familie îl va iubi.

    Idei de servire

    • Pentru un efect festiv acasă, servește acadelele în farfurii colorate sau în borcănele decorative.
    • Pentru copii sunt perfecte alături de un pahar de lapte sau băutură vegetală.
    • Sunt ideale ca o mică gustare între mese sau ca activitate creativă în familie în preajma Crăciunului.
    • Pentru un plus de distracție, implică copiii în aranjarea acadelelor pe platou – vor fi încântați să le vadă „la locul lor” înainte de a le savura.

    Păstrare și depozitare

    · Acadelele de Crăciun se păstrează la temperatura camerei, într-un recipient bine închis, până la 5 zile.

    · Pentru a-și menține textura, se recomandă păstrarea lor într-un loc uscat, ferit de umiditate și căldură.

  • Biluțe fără coacere din banană, cocos și cacao

    Biluțe fără coacere din banană, cocos și cacao

    Biluțele raw (fără coacere) din banană, cocos, cacao și puțină ciocolată sunt desertul perfect atunci când vrei ceva dulce, rapid și sănătos. Se fac fără coacere, din ingrediente simple pe care le ai adesea prin casă și sunt gata în câteva minute.

    Fie că vrei o gustare rapidă pentru copii, un desert pentru după-amiaza de weekend sau idee dulce care nu îți încarcă stomacul, aceste biluțe sunt ușoare, pufoase și pline de savoare. Le poți personaliza cu ciocolată, nuci pentru un plus de textură și aromă.

     

    Vezi această postare pe Instagram

     

    O postare distribuită de Liliana Desserts (@lilianaiacobm)

     

    Rețeta

    Metoda de preparare:

    1. Curăță bananele de coajă și pasează-le foarte bine cu o furculiță, până obții un piure fin.
    2. Adaugă fulgii de cocos și cacao. Amestecă până obții o compoziție ușor modelabilă, care nu se lipește de mâini.
    3. Adaugă fulgii de ciocolată și amestecă bine compoziția.
    4. Cu mâinile umezite, formează biluțe de dimensiuni egale.
    5. Trece biluțele prin fulgi de cocos.
    6. Pune biluțele la frigider pentru 30-60 de minute, pentru a se întări ușor.

    Recomandări:

    ∗ Adaugă cacao treptat, amestecând, până când obții consistența și culoarea dorită.

    ∗ Dacă compoziția este prea moale, mai adaugă fulgi de cocos, puțin câte puțin.

    ∗ Folosește banane tari, nu foarte coapte, pentru CA biluțele să se modeleze ușor.

    ∗ Biluțele pot fi date prin cacao, fulgi de cocos sau nuci mărunțite, după preferințe.

    ∗ Se păstrează la frigider, într-un recipient închis, pentru prospețime.

    Ce face această rețetă specială

    Această rețetă este simplă, rapidă și nu necesită coacere. Se prepară din ingrediente simple, naturale și poate fi adaptată ușor după gust. Este perfectă atunci când vrei ceva dulc, dar natural.

    Pentru copii, rețeta poate fi adaptată foarte simplu, excluzând fulgii de ciocolată, transformând biluțele într-o gustare potrivită pentru cei mici, pe care o poți oferi cu încredere.

    Idei de servire

    • Biluțele cu banană, cocos și cacao pot fi servite ca gustare rapidă între mese, alături de un pahar de lapte sau o băutură vegetală ( băutură de migdale, de cocos, soia), pentru un moment dulce și echilibrat.
    • Pentru copii, servește biluțele în farfurioare colorate, lângă un pahar de lapte, pentru o gustare sănătoasă pe care copiii o vor savura cu plăcere acasă.
    • Se potrivesc foarte bine și ca desert simplu după masă, ideal pentru momentul când vrei ceva ușor,  fără coacere și fără zahăr.

    Păstrare și depozitare

    · Biluțele din banane, cocos și cacao se păstrează la frigider, într-un recipient ermetic, până la 2-3 zile.

    · Se recomandă scoaterea lor din frigider cu câteva minute înainte de servire.

     

  • Buturuga de Crăciun – Rețetă de un desert festiv

    Buturuga de Crăciun – Rețetă de un desert festiv

    Descoperă cum să faci o Buturugă de Crăciun (Bûche de Noël) delicioasă și aromată, perfectă pentru masa de sărbători.

    Această rețetă este simplă, cu ingrediente pe care le poți găsi în bucătăria ta, dar cu un rezultat ca în cofetării.

    Urmează pașii și bucură-te de un desert festiv care va impresiona familia și prietenii.

     

    Vezi această postare pe Instagram

     

    O postare distribuită de Liliana Desserts (@lilianaiacobm)

    Blat

    Mod de preparare:

    1. Mixează puțin ouăle, aproximativ 1 minut.. Adaugă treptat zahărul, în intervale de 10 – 20 secunde, până obții o compoziție cremoasă și aerată.
    2. Adaugă esența de vanilie și o amesteci ușor.
    3. Cerne cacao și făina, apoi încorporează-le în compoziție cu mișcări largi, folosind un tel, pentru a păstra textura aerată.
    4. Toarnă compoziția în forma pregătită 25×38 cm.
    5. Dă tava la cuptorul preîncălzit la 190° pentru 10-12 minute.
    6. După ce scoți blatul din cuptor, așază-l pe un prosop curat și rulează-l împreună cu prosopul.

     

     

    Recomandări:

    ∗ Tava alternativă – dacă nu ai forma exactă, poți folosi tava de la cuptorul de casă, tapetată cu hârtie de copt;

    Ouăle și zahărul – mixează-le până devin cremoase și ușor aerate pentru a obține un pandișpan pufos;

    ∗  Făină și cacao cernute – cernerea face ca blatul să fie uniform și aerat;

    ∗  Nu coace prea mult – un blat prea copt devine prea uscat;

    ∗  Verifică cu scobitoarea – înainte de a scoate blatul din cuptor, înfige o scobitoare; dacă iese curată, blatul e gata;

    Crema

    Mod de preparare:

    1. Combină toate ingredientele și mixează-le până obții o cremă fină, spumoasă, dar fermă.
    2.  Cu o spatulă metalică  întinzi, uniform, crema pe toată suprafața blatului.
    3. După ce ai acoperit blatul cu cremă, rulează-l atent pentru a forma buturuga.
    4. Taie o secțiune și lipește-o lateral pentru a-i da aspectul caracteristic de buturugă.

     

    Recomandări:

    ∗ Frișca și mascarponele să fie reci – acest lucru ajută crema să fie fermă și să nu curgă;

    ∗  Nu mixa prea mult – dacă mixezi excesiv, vei obține o cremă mult prea fermă și nu o vei putea întinde uniform;

    ∗  În cazul în care nu aveți spatulă metalică, puteți folosi o lingură;

    ∗  Frișca să fie de 30% – aceasta ajută crema să fie fermă și spumoasă;

    Decor:

    Mod de preparare:

    1. Aduceți frișca la punctul de fierbere și turnați-o peste ciocolată. Lăsați câteva minute până se topește ciocolata.
    2. Amestecați compoziția cu un blender până obțineți o textură omogenă.
    3. Acoperiți buturuga: turnați crema peste prăjitură și o neteziți cu o spatulă sau lingură, formând cu furculița aspectul de buturugă.
    4. Răcire: dați prăjitura la frigider pentru aproximativ o oră înainte de servire.
    5. Decorăm prăjitura cu fructe proaspete, uscate. Crenguțe mici de brad. Pentru un efect de ninsoare – folosim zahăr pudră.

     

    Recomandări:

    ∗  Ciocolata simplă din comerț poate înlocui ciocolata profesională – nu afectează gustul final;

    ∗  După ce compoziția s-a răcit , o poți mixa. Vei obține o cremă aerată pe care o poți folosi pentru a acoperi buturuga;

    Ce face această rețetă specială

    Buturuga de Crăciun este specială prin textura echilibrată și rezzultatul sigur. Blatul este aerat, elastic și ușor de rulat, fără să se rupă, ceea ce o face potrivită atât pentru începători, cât și pentru cei cu experiență în cofetărie. Crema este fină și stabilă, cu o aromă delicată, care completează blatul fără să fie grea.

    Rețeta poate fi adaptată cu diferite arome sau decoruri, fără a-i afecta strucctura. Este o alegere excelentă pentru cei care caută o rețetă de Buturugă de Crăciun reușită, gustoasă și ușor de realizat acasă.

    Idei de servire

    • Buturuga de Cărciun se servește rece.
    • Poate fi servită simplu, pudrată ușor cu zahăr sau decorată cu ciocolată rasă, cacao, fulgi de ciocolată ori fructe roșii.
    • Pentru mesele festive, se pot adăuga elemente de decor specifice Crăciunului, cum ar fi: fructe confiate, nuci, alune sau ornamente comestibile.
    • Buturuga de Crăciun este ideală alături de cafea, ceai sau vin fiert, fiind un desert echilibrat, care nu încarcă. 

    Păstrare și depozitare

    · Buturuga de Crăciun se păstrează la frigider, acoperită sau într-un recipient ermetic, până la 2-3 zile, fără să-și piardă textura sau aroma.

    · Se recomandă felierea doar înainte de servire, pentru un aspect proaspăt și curat.